OPTILAND - Optica medicala ONLINE

Lentile de contact si solutii ORIGINALE - avizat de Ministerul Sanatatii Publice

Lentilele de contact COLORATE

 
Exista trei tipuri de culori folosite pentru lentilele de contact:
- tente de vizibilitate;
- culori nuantatoare
- culori opace.
Multe din aceste lentile de contact colorate sunt disponibile atat in varianta fara dioptrie (plano) cat si in variante cu dioptrie.
De asemenea, exista lentile colorate cu inlocuire zilnica sau frecventa.

Tenta de vizibilitate , de obicei bleu deschis sau verde deschis, este aplicata pe lentila, doar pentru a te ajuta sa o recunosti mai usor in timpul aplicarii sau indepartarii ei. Deoarece are o nuanta foarte deschisa, culoarea ochilor tai nu va fi afectata.

Lentilele de contact nuantatoare au o culoare mai pregnanta decat lentilele cu tenta de vizibilitate si schimba culoarea ochiului. Dupa cum reiese din numele lor, aceste lentile au scopul de a nuanta culoarea naturala a ochilor tai. Lentilele de contact nuantatoare sunt recomandate persoanelor care doresc sa-si intensifice culoarea deschisa a ochilor.

Lentilele de contact opace prezinta culori mai profunde si pot schimba culoarea ochiului intr-un mod evident sau chiar total.

Daca esti gelos pe o pereche de ochi albastri sau daca te-ai saturat de comentariile ironice la adresa ochilor tai caprui, atunci schimba-ti culoarea ochilor cu lentilele de contact opace. Acestea iti ofera o gama variata de culori, incluzand verde, albastru, violet, gri, honey, hazel.
Companiile care produc lentile de contact colorate au incercat sa imite culoarea naturala a irisului. Din moment ce irisul este format dintr-un ansamblu de tesuturi colorate, anumite lentile de contact sunt vernisate cu o serie de mici puncte colorate pentru a le face sa para mai naturale pe ochi. Centrul lentilei (partea care se suprapune pupilei) este transparent pentru a facilita vederea normala.
..top      
Cateva dezavantaje ale lentilelor de contact colorate.

Este important sa fii constient de faptul ca, desi producatorii propun lentile de contact opace cu partea centrala transparenta de diferite marimi, exista si situatii (precum clipitul) cand partea colorata opaca a lentilei poate aluneca peste pupila.
De asemenea, marimea pupilei tale variaza constant pentru a se acomoda conditiilor de lumininozitate, asa ca uneori pupila poate fi mai mare decat centrul transparent al lentilei. In acest caz, vederea ta poate fi usor afectata.
In cazul anumitor lentile de contact colorate, pigmentul de culoare vine in contact direct cu structurile oculare. Acest fapt poate produce disconfort persoanelor cu o sensibilitate crescuta.
Unii fabricanti au dezvoltat tehnologii de productie prin intermediul carora pigmentul de culoare este introdus in interiorul materialului pentru a evita acest disconfort.

..top      
Cum sa iti alegi o culoare potrivita?

Aceasta este, de obicei, o problema pentru majoritatea incepatorilor. Totul se rezuma de fapt la: Ce fel de persoana esti tu?
Imi doresc ca oamenii sa observe noua mea culoare si sa ma intrebe de ea.
Daca esti o persoana indrazneata si te simti perfect atunci cand esti in centrul atentiei, atunci probabil ca iti doresti ca lumea sa observe imediat schimbarea ta de imagine.
Daca ochii tai sunt caprui poti incerca albastru, verde sau violet;
Daca pielea, parul si ochii tai au tente reci de culoare poti incerca o culoarea mai "calda" cum ar fi honey sau caprui deschis;
Daca ai o piele mai inchisa la culoare incearca culori vesele, luminoase precum gri, albastru-safir sau turquoise;
Daca folositi machiaj, incearcati o culoare care sa iasa in evidenta fata de culoarea machiajului.

Imi doresc ca oamenii sa observe o schimbare dar sa nu stie ce anume am schimbat.
Daca esti o fire mai timida sau retrasa sau iti doresti un look mai natural, vei fi mult mai fericit cu o schimbare subtila.
Daca ochii tai sunt albastri, poti alege lentile de contact gri sau verzi. 
O alta optiune o constituie lentilele nuantatoare albastre sau aquamarine, care definesc marginile irisului si culoarea ochilor tai, fara sa te schimbe dramatic.
Daca pielea, parul, machiajul si ochii tai au tente calde de culoare, poti alege o culoare calda cum ar fi honey sau hazel, asortandu-te.

..top      
Vrei sa porti lentilele de contact in fiecare zi sau la ocazii speciale?
Pentru ocazii speciale ar fi bine sa alegi o culoare foarte diferita de cea naturala.
De asemenea, poti folosi lentile colorate cu inlocuire zilnica.
Poti trece la o alta culoare cu un cost minim.

In Statele Unite a fost realizat un studiu in randul femeilor cu varste cuprinse intre 16 si 35 de ani. Ele au fost intrebate care ar fi trasaturile de personalitate asociate culorilor naturale ale ochilor.
Ochilor caprui le este asociata inteligenta (34%) si increderea (16%);
Ochii albastrii denota inocenta (42%) si bunatate (21%);
Ochii verzi sunt asociati cu sex-appealul (29%) si creativitatea (25%).
Studiul a scos in evidenta faptul ca 60% dintre femei si-ar schimba culoarea naturala a ochilor. 27% dintre acestea ar alege verde, iar 18% albastru. Alte culori mentionate sunt gri, violet honey si turquoise.

..top